Apă uzată

Principalele noastre responsabilităţi se îndreaptă către siguranţa şi confortul clienţilor şi protecţia mediului. Pentru a asigura acest lucru investim permanent în infrastructura de alimentare cu apă și de canalizare, în localitățile aflate în aria noastră de operare. Infrastructura de apă uzată gestionată de Aquatim cuprinde 1.237 km rețea de canalizare, peste 44.000 de racorduri, 160 stații de pompare a apei uzate și 26 stații de epurare.

Timişoara are un sistem de canalizare unitar, ceea ce înseamnă că se colectează atât apele uzate menajere, industriale, cât şi cele provenite din precipitaţii. Acestea sunt transportate gravitaţional la staţia de epurare unde sunt tratate pentru a putea fi redate naturii într-o stare cât mai bună. În urma proceselor de epurare, apa este redată circuitului naturii fiind deversată în râul Bega. Stația de epurare a apelor uzate din Timișoara a fost complet retehnologizată în 2012, printr-o investiție din fonduri europene (programul ISPA), de circa 30 milioane de Euro. Stația este proiectată pentru 440.000 locuitori echivalenți și debite zilnice de 2.400 l/s (mediu), respectiv 3.000 l/s (maxim).

Rolul staţiilor de epurare este de a prelua şi curăţa continuu toate apele reziduale, reducând impurităţile de natură minerală şi organică dizolvate şi în suspensie, prin procese mecanice şi biochimice de epurare a apei şi prin procesarea nămolurilor. Șapte noi staţii de epurare a apei au fost construite de Aquatim în 12 localităţi din judeţ, în perioada 2007-2013. În prezent, este în derulare un alt proiect mare de investiții, destinat satelor și comunelor. În total, 81 de localități vor beneficia de sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată.

Pentru mai multe detalii despre investițiile Aquatim în sisteme de canalizare și epurare și exploatarea acestora, consultați Raportul anual Aquatim.