În perioada sărbătorilor de iarnă, centrul relații clienți din Timișoara, de pe str. Enric Baader nr. 11 și toate casieriile Aquatim din aria de operare (Buziaș, Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Timișoara) vor fi avea un program diferit de funcționare, după cum urmează...
Aquatim a lansat o versiune actualizată a aplicației My Aquatim, disponibilă pentru sisteme Android și iOS. Aplicația se poate descărca din Google Play și AppStore și se adresează atât consumatorilor care dispun de un contract cu Aquatim SA, cât și celor care nu dispun de acesta.
La Muzeul Apei din Timișoara, copiii și tinerii pot participa în lunile următoare la o serie de activități gratuite pentru grupuri școlare, dezvoltate și facilitate de Aquatim SA, ca parte a programului său educațional. Prezentă activ în comunitate, compania de apă oferă elevilor ateliere educative, un program special de vizitare pentru Școala Altfel, precum și activități didactice la clasă, iar celor interesați de patrimoniul industrial vizite ghidate tematice.
În acest moment, Aquatim lucrează pe zone mari ale Timișoarei. Vorbim despre lucrări din fonduri europene - Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – în TIMIȘOARA, în valoare de 302.009.870,79 lei (60.401.974,16 EURO). Sunt prezentate detalii despre investițiile vizate, valorile, progresul lucrărilor și caracteristici tehnice.
Aquatim SA a actualizat contractele în conformitate cu noul Contract-Cadru de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Timiș prin Hotărârea nr. 181 / 18.05.2023.
Un tânăr din România este printre cei șase laureați ai concursului internațional de creație artistică The Water We Want, organizat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET), sub patronaj UNESCO. Mihai Casian Drăgoi, elev la Liceul Tehnologic Energetic Dragomir Hurmuzescu Deva, este câștigătorul secțiunii Media, categoria 19-25 de ani, cu fotografia Nemurirea din apă / Immortality from water.
De la 1 ianuarie 2024 a fost lansat oficial proiectul SPRINGS - Supporting Policy Regulations and Interventions to Negate aggravated Global
diarrheal disease due to future climate Shocks - Sprijinirea reglementărilor și intervențiilor politice pentru a nega agravarea globală a bolilor diareice din cauza viitoarelor șocuri climatice, în care Aquatim este partener. Proiectul, în valoare de 6,5 milioane de euro, se întinde pe cinci ani și este finanțat de Comisia Europeană în cadrul programului Orizont Europa, cu numărul de acord de grant 101057554.
Muzeul Apei, administrat de Aquatim, este deschis publicului larg din iunie 2023. Accesul este gratuit. Detalii, pe www.muzeulapei.ro.
PROGRAM DE VIZITARE
Marți-sâmbătă: 10-16
Telefon - 0757087059 E-mail - contact@muzeulapei.ro