Localitatea Șag beneficiază de o infrastructură modernă de mediu în urma finalizării lucrărilor din cadrul contractului „Execuţie reţele de apă şi apă uzată Şag”, desfășurat de compania Aquatim din fonduri europene.
Investiția de circa 27 milioane lei a însemnat pentru locuitorii Șagului conducte noi de apă pe 7 străzi, inclusiv un rezervor nou de apă, o stație de pompare, una de repompare și una de clorinare, 7 stații de pompare ale apelor uzate și rețele de canalizare noi pe 31 de străzi.
Acesta a fost primul contract semnat din cele peste 30 de contracte de lucrări care fac parte din amplul „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Proiectul sus menționat are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.