O bucurie pentru noi ancheta publicației naționale Recorder și, implicit, reconfirmarea seriozității companiei Aquatim în derularea proiectelor gigant, de investiții în infrastructura județului Timiș.
Conform publicației amintite, Timișoara ocupă un onorant loc 3, cu investiții de 1,85 miliarde de lei, după București (peste 25 miliarde de lei) și Satu Mare (2,2 miliarde de lei).
Datele obținute de Recorder pentru realizarea acestui material erau valabile la data de 1 aprilie 2021 și au fost obținute de la autorități. Compania Națională de Investiții (CNI) a transmis proiectele care aveau ordin de începere a lucrărilor până la data de 1 aprilie 2021.
Ancheta relevă, implicit, faptul că cel mai mare proiect derulat în Timișoara este cel al companiei Aquatim. Modernizarea rețelei de apă și canal are o valoare de aproape un miliard de lei, fonduri europene. Reamintim faptul că proiectul se derulează în Timișoara și în alte nouă orașe din Timiș: Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaș, Recaș, Făget, Ciacova, Gătaia și Săcălaz.
În valoare de 180 de milioane de euro, Proiectul Regional de Infrastructură de Apă și Apă Uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 cuprinde 81 localități din 45 UAT-uri de pe raza județului Timiș. Implementarea proiectului va conduce la creșterea accesului la serviciul public de alimentare cu apă de calitate, controlată microbiologic și în condiții de siguranță și protecție a sănătății și creșterea nivelului colectării și epurării apelor uzate, respectiv îmbunătățirea calității efluenților în aria de operare a AQUATIM SA.
Principalii indicatori ai proiectului sunt următorii:
Proiectul presupune construirea de stații de tratare a apei, stații de epurare și de tratare avansată a nămolului în stația de epurare ape uzate din Timișoara.
Investițiile totale din România, în apă și canal, sunt, conform aceluiași material, marca Recorder, de peste 37 miliarde de lei.