La Timișoara s-a desfășurat, recent, ediția locală Climathon 2022, parte a unei ample mișcări internaționale de sprijinire a comunităților urbane pentru adaptarea la provocările climatice, prin organizarea unor concursuri-maraton de idei. Tema actualei ediții Climathon Timișoara a abordat mobilitatea urbană, aspect pe care numeroase orașe se concentrează în prezent pentru a limita efectele schimbărilor climatice.
Provocarea Climathon Timișoara 2022, tema concursului, adresată exclusiv elevilor de gimnaziu și liceu (Young Climathon), a fost Cum ajungem în siguranță la școală?. 27 de elevi de la cinci școli timișorene, organizați pe echipe, pregătiți și susținuți de cadre didactice, experți și traineri, au lucrat intensiv, pe parcursul a 24 de ore, la elaborarea unor soluții care să răspundă, cât mai sustenabil și realist, temei de concurs. Ideile tinerilor au fost apreciate de juriu, ele având potențial inovativ, aplicabilitate, originalitate și demonstrând o înțelegere profundă a problemei. Toate soluțiile prezentate au mizat pe schimbarea mentalității și au inclus o componentă de implicare a comunității (elevi, părinți, școală, cartier) în susținerea viitoare a inițiativei de mobilitate propuse.
S-au acordat următoarele premii în bani echipelor câștigătoare: 1.500 lei pentru locul 1, 1.000 lei pentru locul 2, 500 de lei pentru locul 3. Au fost înmânate certificate de participare și premii în obiecte promoționale elevilor și profesorilor. Proiectele premiate au fost:
Organizatorii și-au propus să stimuleze elevii și profesorii să folosească în continuare, în proiectele lor, principiile și instrumentele de lucru aplicate la Climathon, gândite să dezvolte creativitatea, spiritul inovativ, capacitatea de a lucra în echipă – abilități necesare pentru a face față provocărilor sociale și de mediu ale viitorului.
Evenimentele Climathon fac parte din programul de acțiune climatică la nivel global, propus de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), se desfășoară anual, în perioada octombrie-noiembrie, în zeci de orașe din toată lumea, și antrenează mii de oameni. Climathon Timișoara 2022 este o acțiune finanțată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de proiecte, și organizată de Fundația Aquatim, Aquatim SA, Asociația Urban Survey și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener național EIT Climate KIC România.