Reamintim faptul că Aquatim și-a extins aria de operare începând cu 1 noiembrie 2022, dată la care a preluat gestiunea serviciilor de apă și canalizare din localitatea Giroc.
Din totalul celor 5740 de clienți, echipele Aquatim au realizat 3100 de recepții, dintre care contracte semnate efectiv 2150. Clienții care nu au putut fi găsiți la domiciliu au fost notificați, conform procedurilor.
Pentru a veni în sprijinul lor, de luni, 21 noiembrie, și până la finalizarea acțiunii de preluare, Aquatim deschide un birou în locația Giroceana, fostul Birou Contracte, strada Semenic, nr. 54. Cetățenii au posibilitatea să depună, aici, documentele solicitate și să semneze contractul de furnizare.
Rămâne valabilă și varianta prezentării la sediul nostru din municipiul Timișoara, str. Enric Baader nr. 11, Parter (Front Office), de luni până vineri între orele 08:00 – 15:00, în vederea semnării contractului.
De la preluare și până în prezent, 12 echipe ale companiei noastre au fost pe teren, de luni până sâmbătă, în vederea întocmirii contractelor, în condițiile în care furnizarea serviciului de alimentare cu apă și / sau de canalizare se face, în conformitate cu legislația în vigoare, DOAR în baza unui contract de furnizare / prestare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, încheiat între operator și utilizator.
Serviciul Comunicare și Marketing
CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7