Mai multe localități din județ, beneficiare ale fondurilor europene atrase de Aquatim

Aquatim a semnat încă un contract de lucrări din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, în data de 21 septembrie 2021, s-a semnat cu Asocierea VALNEL CONSTRUCT SRL, ART CONSTRUCT TIMIS SRL, TERRA DINAMIC SRL, contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Deta, Opatița, Banloc, Livezile, Gătaia”, în valoare de 25.399.996,07 lei, fără TVA. Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție, urmate de 36 de luni perioada de garanție.

Locuitorii celor cinci localități vizate de contractul menționat mai sus vor beneficia de reabilitarea și extinderea rețelelor de transport și distribuție a apei, respectiv peste 26 km de conducte noi pentru apa potabilă. În ceea ce privește canalizarea, se vor extinde și reabilita peste 18 km de rețele, se vor monta 7 stații de pompare a apei uzate și se vor realiza 2,5 km de conducte de refulare.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 30,4 milioane euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 10,8 milioane euro co-finanțare Aquatim.   Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș. 

 

Proiect cofinanțat  din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.