Aquatim desfășoară „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cadrul acestuia, în data de 4 februarie 2021, a fost semnat contractul de lucrări „Execuție reţele de apă şi canalizare Jimbolia, Gottlob”, în valoare de 26.501.243,82 lei fără TVA, cu Asocierea Manelli Impresa SRL - Faver S.P.A.
Investiția presupune extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare în beneficiul locuitorilor celor două localități. Astfel, în Jimbolia se vor reabilita 25 km de rețele de apă, se vor realiza 4 km de rețele noi de canalizare, 5 stații de pompare ape uzate și o conductă de refulare de 820m, iar în Gottlob 3 km de rețele noi de apă, 13 km rețele de canalizare, 5 stații de pompare ape uzate și o conductă de refulare de 7 km.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, urmate de 60 de luni perioada de garanție.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 20,7 milioane de euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 20,5 milioane de euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.