Aquatim a semnat în data de 11 ianuarie 2021 contractul de lucrări „Execuție reţele de apă şi canalizare Sânpetru Mare, Saravale, Lovrin”, cu Asocierea S.C. TEOVAL&CO S.R.L., S.C. LUCY STAR S.R.L., S.C. HIDROTERM S.A., S.C. ABC CON-INTERNATIONAL S.R.L. Acest contract face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și are valoarea de 42.160.174,81 lei, fără TVA.
Localitățile Sânpetru Mare, Saravale și Lovrin vor beneficia după terminarea lucrărilor de aproximativ 12 km de rețele noi de distribuție a apei, 1,6 km de conducte de canalizare reabilitate, 41 km de rețele noi de canalizare, 25 stații de pompare a apelor uzate și conducte de refulare cu lungimea totală de 22 km. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, urmate de 60 de luni perioada de garanție.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 20,7 milioane de euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 20,5 milioane de euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.