Aquatim anunță locuitorii din Buziaș, Bacova, Silagiu, Hitiaș, Racovița și Ficătar că au intervenit probleme în tratarea apei la Stația de tratare Buziaș. Mai exact, în ultima perioadă, din cauza presiunii puse pe foraje, apa din subteran și-a modificat brusc parametrii de calitate, ceea ce are un impact major asupra procesului de tratare.
Măsurile vor fi luate imediat, iar Stația de tratare a apei potabile din Buziaș va intra într-un amplu program de mentenanță. De aceea, rugăm cetățenii din localitățile menționate să folosească apă din rețea doar în scop menajer, pe o perioadă ce va fi comunicată în cel mai scurt timp posibil. Până la restabilirea procesului normal de tratare, Aquatim va aplica un tarif redus pentru apa menajeră livrată, adică 2,8 lei pe metru cub.
De asemenea, pentru a asigura o rezervă de apă potabilă, Aquatim va pune la dispoziția locuitorilor cisterne cu apă potabilă transportată din Timișoara.
„În această perioadă suntem nevoiti sa extragem un volum mai mare de apă din foraje. Punem astfel presiune pe apa din pânza freatică și, după cum vedem la Buzias, acest lucru are repercusiuni asupra procesului de tratare și asupra parametrilor organoleptici ai apei din rețea”, a declarat Ilie Vlaicu, directorul general Aquatim SA.